Home » Știință » O dietă sănătoasă ar putea crește speranța de viață cu până la 10 ani

O dietă sănătoasă ar putea crește speranța de viață cu până la 10 ani

O dietă sănătoasă ar putea crește speranța de viață cu până la 10 ani
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.02.2022

Un nou studiu a constatat că o alimentație mai sănătoasă ar putea prelungi durata de viață cu șase până la șapte ani la adulții de vârstă mijlocie, iar la adulții tineri cu aproximativ zece ani.

Cercetătorii au reunit date din numeroase studii care au analizat legătura dintre dietă și longevitate, alături de date din studiul Global Burden of Disease, care oferă un rezumat al sănătății populației din numeroase țări.

Combinând aceste date, autorii au putut să estimeze modul în care speranța de viață a variat în funcție de modificările aportului de fructe, legume, cereale integrale, cereale rafinate, nuci, leguminoase, pește, ouă, produse lactate, carne roșie, carne procesată și băuturi zaharoase.

Cercetătorii au stabilit „dieta optimă pentru longevitate”

Autorii au putut apoi să producă o dietă optimă pentru longevitate, pe care au comparat-o cu dieta occidentală tipică – care conține în principal cantități mari de alimente procesate, carne roșie, produse lactate bogate în grăsimi, alimente bogate în zahăr, alimente preambalate și un consum redus de fructe și legume.

Potrivit cercetării lor, o dietă optimă include mai multe leguminoase (fasole, mazăre și linte), cereale integrale (ovăz, orz și orez brun) nuci, și mai puțină carne roșie și procesată.

Cercetătorii au constatat că o dietă optimă începând cu vârsta de 20 de ani ar crește speranța de viață cu peste un deceniu pentru femeile și bărbații din SUA, China și Europa, informează Science Alert.

De asemenea, au constatat că trecerea de la o dietă occidentală la noua dietă la vârsta de 60 de ani ar crește speranța de viață cu opt ani. Pentru persoanele de 80 de ani, speranța de viață ar putea crește cu aproape trei ani și jumătate.

Schimbărea dietei la orice vârstă poate crește speranța de viață

Cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil ca oamenii să își schimbe complet dieta, iar cercetătorii au calculat, de asemenea, ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar trece de la o dietă occidentală la o dietă care se află la jumătatea distanței dintre dieta optimă și dieta occidentală tipică.

Ei au descoperit că și acest tip de dietă – pe care au numit-o „dietă de abordare fezabilă” – ar putea totuși să crească speranța de viață pentru persoanele de 20 de ani cu puțin peste șase ani pentru femei și cu puțin peste șapte ani pentru bărbați.

Aceste rezultate ne arată că efectuarea unor schimbări de dietă pe termen lung la orice vârstă poate avea beneficii substanțiale pentru speranța de viață. Totuși, câștigurile sunt mai mari dacă aceste schimbări încep devreme în viață.

Schimbarea dietei poate adăuga până la 10 ani la speranța de viață

Estimările privind speranța de viață pe care le are în vedere acest studiu provin din cele mai amănunțite și recente meta-analize, care combină rezultatele mai multor studii științifice, privind dieta și mortalitatea.

Cu toate acestea, există câteva aspecte pe care studiul nu le-a luat în considerare. În primul rând, pentru a vedea aceste beneficii, oamenii trebuiau să facă schimbări în dieta lor într-o perioadă de zece ani. Acest lucru înseamnă că nu se știe dacă oamenii ar putea să mai vadă beneficii pentru durata de viață dacă fac schimbări în dieta lor pe o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, studiul nu a luat în considerare starea de sănătate din trecut, care poate afecta speranța de viață. Acest lucru înseamnă că beneficiile dietei asupra speranței de viață reflectă doar o medie și pot fi diferite pentru fiecare persoană, în funcție de o serie de alți factori, respectiv problemele de sănătate, genetica și stilul de viață, fumatul, consumul de alcool sau exercițiile fizice.

Totuși, noile constatări se aliniază, de asemenea, cu cercetările anterioare care au arătat că îmbunătățirile modeste, dar pe termen lung, ale dietei și ale stilului de viață pot avea beneficii semnificative pentru sănătate – inclusiv longevitatea.

Dieta optimă, bogată în antioxidanți

Nu sunt clare toate mecanismele care explică de ce dieta poate îmbunătăți durata de viață. Cu toate acestea, dieta optimă pe care cercetătorii au descoperit-o în acest studiu include multe alimente bogate în antioxidanți. Unele cercetări efectuate pe celule umane sugerează că aceste substanțe pot încetini sau preveni deteriorarea celulelor, una dintre cauzele îmbătrânirii.

Cercetările în acest domeniu sunt încă în curs de desfășurare, așa că nu se știe dacă antioxidanții pe care îi consumăm ca parte a dietei noastre vor avea același efect. Multe dintre alimentele incluse în cadrul acestui studiu au, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii, care pot întârzia apariția diferitelor boli și a procesului de îmbătrânire.

Bineînțeles, schimbarea completă a dietei poate fi dificilă, însă și introducerea unora dintre alimentele care s-au dovedit a crește longevitatea ar putea avea unele beneficii.

Vă recomandăm să mai citiți și:

„Gene lipsă” din genomul liliecilor vampiri i-ar ajuta să supraviețuiască cu o dietă bazată doar pe sânge

Dieta care contribuie la o performanță cognitivă mai bună. Ce presupune

Un studiu sugerează că sângele tinerilor poate fi secretul pentru longevitatea celor bătrâni

Copiii sporesc longevitatea părinţilor. Concluziile surprinzătoare ale unui studiu

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați